Ruptă din brațe.
Astfel poate fi numită bucata de pământ de peste Nistru. Nu că am fi ținut-o
foarte mult la pieptul nostru, dar ne-a aparținut și ne-a fost zmulsă pe
nedrept. Furată în interese geo-politice, autointitulata Приднестровская
Молдавская Республика pare a fi într-un somn liniștitor după
războiul din 1992. Celor de acolo parcă le-au fost ștearsă memoria. Au uitat de
frații lor de sânge, de mame, de copii și par a fi indiferenți. Timpul ne
schimbă și oricât de mult nu ne-am dori noi, cei de aici, să trăim în aceeași
țară cu oamenii alături de care am copilărit, am învățat și am vorbit în
același grai – misiunea pare a fi imposibilă. Zic imposibilă pentru că cei pe
care i-am numit mai sus au cam uitat de noi.
Le plac prea mult noțiunea de separatiști și sunt mândri că vorbesc
limba criminalilor din secolul trecut. Nu prezintă nici un interes pentru a
face parte din același stat și tot mai des au pe frunte vectorul anti-european.
Se vor în Rusia.
Mă întreb dacă
cei de acolo au dorit vreodată să fim împreună Republica Moldova. Că n-a durat
mult indepndența țării noastre. Nici un an n-a trecut că s-au dat sub
„protecția”rușilor. Și totuși, ce facem cu Transnistria?! Fâșia de pământ de la
granița cu Ucraina este una strategică, poate aduce profituri economiei țării
noastre și împreună putem avea o viață mai bună. Asta nu trebuie să negăm. Însă
cum procedăm dacă acest lucru nu este dorit de însăși cetățenii acestei
separațiuni? Ar trebui oare să modificăm Constituția sau să trăim mai departe
în situația creată?! La aceste întrebări, de vreo 20 de ani, se chinuie și
aleșii poporului să găsească un răspuns. Avem implicare din exterior. Oare ne
trebuie?! Dacă da, de ce?! Panorama spre Bosfor și Dardanele văzută din stânga
Nistrului este o mană cerească pentru cei implicați activ în politica mondială.
De aceea, cel mai bine e ca această porțiune de Europă să stea în „aer” pentru
a putea fi mai ușor exploatată în caz de război sau în interesele meschine ale
unui grup sau societăți străine. Ceea ce urmează să spun în continuare ar
trebui să urmărească atent și cei din ПМР, și cei din afara ei: Pe acest
teritoriu mai trăiesc oameni, mai sunt prezente valori și mai există speranțe.
Le lăsăm să se piardă în focul puștilor și în goana după bani și putere?! Poate
ar fi mai bine să transformăm întreaga regiune într-o bază militară și să lăsam
oamenii liberi, să plece care și încotro vor dori?!
Ideea de bază
militară nu am conceput-o eu. Au mai fost asemenea declarații din partea
rușilor. Însă ar fi incorect pentru restul locuitorilor al bătrânului continent
ca această bază să fie condusă numai de ruși. Haideți să formăm o rânduire de
comandare și gestionare a teritoriului dintre Moldova și Ucraina. Însă oameni
să nu existe acolo. Acea jumătate de milion care este în scădere, să plece. Să
vină care și pe unde-i este locul. Cei care se cred ruși – să plece în Rusia,
cei care se consideră Moldoveni – să vină în Patrie, iar cei care vor să rămână
– să stea sub ocupația fiecărei țări. Iar teritoriul, să rămână un teritoriu al
tuturor.
Transnistria ar
putea deveni un centru industrial al Europei. Pentru că, cred eu, nu doar din
punct de vedere militar e bună această separațiune. Uzinele și fabricile, care
încă se mai află pe teritoriu și încă mai sunt funcționabile ar putea fi
ridicate la un nivel mai înalt încât să servească, din nou, întregii Europe. Să
ne aducem aminte cum în fosta Uniune Sovietică Republica Moldova era cel mai
mare producător dintre republici. Nistrul ne-ar putea permite să comercializăm
ceea ce vom face aici, iar întreagă industria mondială să scadă (și prețurile,
și producția, și relațiile comerciale cu alte țări) din cauza Transnistriei. Și
asta ar fi posibil dacă țările de pe continent, dar și celelalte, și-ar uni
forțele ca să producă pentru întreg globul mărfuri, alimente, arme, mașini ce
nu pot fi produse în alte zone.
Transnistria, în
cele din urmă, ar putea fi Generatorul Moldovei. Generatorul care să miște
Moldova acolo unde-i vrea mușchiul și rațiunea. Cu ajutorul ei am putea pune pe
roate economia și politica țării noastre. Am putea să urcăm pe clasamentul
mondial al celor mai bogate țări. Am putea să ne facem propriul constructor de
autoturisme care să reziste spațiului geografic al ambelor țări. Am putea
repara drumurile ca să ne poată vizita și străinii țara noastră mereu
înfloritoare și într-o continuă prosperitate. Împreună am putea să naștem și să
creștem copii frumoși și deștepți, mai deștepți ca cei din Germania, Japonia și
alte țări deștepte. Am putea să facem ordine în istorie, neam, teritoriu și să
respirăm un aer mult mai liber și mult mai curat. Am putea, dar încă nu e
timpul. Mai așteptăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta contează