A doua zi de redescoperiri. Văleni și Nufărul Alb

De data asta fără ploi, dar cu mari dureri de posterioare, am pornit să vedem ce ne mai oferă Cahulul.

Zi de sărbătoare. Sute de copii cu baloane și jucării în mână au colora într-un mod inedit orașul, oferindu-i un aspect inocent. La mică distanță de Piața Horelor, locație principală a manifestărilor culturale, se află sanatoriul „Nufărul Alb”. Este o atracție ce nu poate fi trecută cu vederea de iubitorii de odihnă revigorantă. Băile cu apă minerală stau în capul listei de proceduri ce le oferă instituția. Cu numere luxoase și servicii de clasa I, personalul a deservit oaspeți din Germania, Italia, SUA, Israel, dar și oameni cunoscuți din Moldova, printre care Iurie Roșca, Iurie Muntean ș.a.

Cameră lux. 45 m2

Nu trebuie ratat detaliul care ne spune că „Nufărul Alb” este unicul sanatoriu din Moldova care are apă pentru proceduri scoasă de la o adâncime de peste 430 m.

Ce mai, e frumos, e atractiv, m-aș odihni.
(prețurile pentru un sejur variază de la 4 la 20 mii lei).

Mai departe am văzut Văleniul. Acel sat din care se trage Boonika Zdubilor. Un sat liniștit în care am găsit agute și înghețata copilăriei mele.

Cu acest „ambalaj” eu îmi băteam palmele în clasa a 2a :D

Bunica și bunelul ne-au așteptat cu brațele deschise, ne-au primit cu muzică, voie bună și povești care așteaptă a fi înșirate într-o carte. Am vorbit despre Eurovision, despre Zdubi și Natalia Gordienko. Mândru satul de ei. Mândră și Moldova. Să ne trăiască!

Boonika bate doba, bunelul suflă-n fluier :D

Redescoperă Moldova. Cahul. Ziua I

 

Ajunși după o călătorie somnolentă și friguroasă la Cahul, prima locație a fost dedicată foamei. Prețurile accesibile ne-au făcut din ochi a „wow” și ne-au permis să ne ospătăm decent. Ploaia de azi a reprezentat teroarea dulce a aventurii, dar ne-am luat inima în dinți și ne-am pornit să (re)descoperim piața ca să găsim impermiabile. Nimic. Toți ascunși de ploaie. Toți uimiți de curajul nostru și de bicicletele mov.

   Ceea ce mă face să mă simt mândru este vizita de la Aeroportul Internațional Cahul. Nu atât „grandoarea” pistei de decolare, a clădirii sau a avioanelor (inexistente), ci distanța pe care am reușit să o parcurgem până acolo, peisajele, experiențele, dialogurile cu băștinașii au făcut spiritele noastre de aventurieri să înflorească.

   Aparent un oraș sovietic, Cahul dă semne de prosperitate și bunătate pe chipurile oamenilor. Cahulenii știu să zâmbească. Bine, nu toți, dar celor tineri li se primește de minune.

   Istoria. Nu foarte multe am reușit să aflu. Remarcabilă este o mănăstire. Eu îi zic Mănăstirea Călugărului Singuratic. Povestea ei e atât de complexă, încât ar fi numai bună pentru un documentar. Construită, distrusă, reconstruită dintr-o fermă de vaci, apoi dintr-o cazarmă, lăcașul continuă să fie deschis pentru vizitatori și enoriași, primiți de un singur călugăr ce are grijă de „Casa Domnului”.

Uite-așa a încercat azi Cahulul să mă cucerească.
Vedem dacă-i reușește. Mâine.