La mulți ani, Moldova! Proiect realizat de ZUGO!

Postare by ZUGO.

A doua zi de redescoperiri. Văleni și Nufărul Alb

De data asta fără ploi, dar cu mari dureri de posterioare, am pornit să vedem ce ne mai oferă Cahulul.

Zi de sărbătoare. Sute de copii cu baloane și jucării în mână au colora într-un mod inedit orașul, oferindu-i un aspect inocent. La mică distanță de Piața Horelor, locație principală a manifestărilor culturale, se află sanatoriul „Nufărul Alb”. Este o atracție ce nu poate fi trecută cu vederea de iubitorii de odihnă revigorantă. Băile cu apă minerală stau în capul listei de proceduri ce le oferă instituția. Cu numere luxoase și servicii de clasa I, personalul a deservit oaspeți din Germania, Italia, SUA, Israel, dar și oameni cunoscuți din Moldova, printre care Iurie Roșca, Iurie Muntean ș.a.

Cameră lux. 45 m2

Nu trebuie ratat detaliul care ne spune că „Nufărul Alb” este unicul sanatoriu din Moldova care are apă pentru proceduri scoasă de la o adâncime de peste 430 m.

Ce mai, e frumos, e atractiv, m-aș odihni.
(prețurile pentru un sejur variază de la 4 la 20 mii lei).

Mai departe am văzut Văleniul. Acel sat din care se trage Boonika Zdubilor. Un sat liniștit în care am găsit agute și înghețata copilăriei mele.

Cu acest „ambalaj” eu îmi băteam palmele în clasa a 2a :D

Bunica și bunelul ne-au așteptat cu brațele deschise, ne-au primit cu muzică, voie bună și povești care așteaptă a fi înșirate într-o carte. Am vorbit despre Eurovision, despre Zdubi și Natalia Gordienko. Mândru satul de ei. Mândră și Moldova. Să ne trăiască!

Boonika bate doba, bunelul suflă-n fluier :D

Redescoperă Moldova. Cahul. Ziua I

 

Ajunși după o călătorie somnolentă și friguroasă la Cahul, prima locație a fost dedicată foamei. Prețurile accesibile ne-au făcut din ochi a „wow” și ne-au permis să ne ospătăm decent. Ploaia de azi a reprezentat teroarea dulce a aventurii, dar ne-am luat inima în dinți și ne-am pornit să (re)descoperim piața ca să găsim impermiabile. Nimic. Toți ascunși de ploaie. Toți uimiți de curajul nostru și de bicicletele mov.

   Ceea ce mă face să mă simt mândru este vizita de la Aeroportul Internațional Cahul. Nu atât „grandoarea” pistei de decolare, a clădirii sau a avioanelor (inexistente), ci distanța pe care am reușit să o parcurgem până acolo, peisajele, experiențele, dialogurile cu băștinașii au făcut spiritele noastre de aventurieri să înflorească.

   Aparent un oraș sovietic, Cahul dă semne de prosperitate și bunătate pe chipurile oamenilor. Cahulenii știu să zâmbească. Bine, nu toți, dar celor tineri li se primește de minune.

   Istoria. Nu foarte multe am reușit să aflu. Remarcabilă este o mănăstire. Eu îi zic Mănăstirea Călugărului Singuratic. Povestea ei e atât de complexă, încât ar fi numai bună pentru un documentar. Construită, distrusă, reconstruită dintr-o fermă de vaci, apoi dintr-o cazarmă, lăcașul continuă să fie deschis pentru vizitatori și enoriași, primiți de un singur călugăr ce are grijă de „Casa Domnului”.

Uite-așa a încercat azi Cahulul să mă cucerească.
Vedem dacă-i reușește. Mâine.

(despre) Migrația moldovenilor peste granițe

    Majoritatea moldovenilor spun că au plecat peste hotare de nevoie. Că Moldova, patria lor, nu le oferă nimic - nici locuri de muncă, nici perspectivă, nici condiții, nici securitate. 

Dar voi ce oferiți Moldovei?!


   Foarte mulți au muncit aici, fie că au avut grijă de cetățenii țării însănătoșindu-i, fie că au contribuit la socotirea banilor, fie că au ajutat la distribuirea produselor, bunurilor și altor necesități. Au plecat. La fel de mulți, fără cale de întoarcere. Și-au găsit în Țările Străine locuri mult mai confortabile, locuri care au fost create nu de ei, ci de stăpânii acestor țări. Au mai revenit pe-acasă. Unii și-au luat familiile, alții au lăsat copii în țară și-au plecat din nou să muncească. Să-i întrețină pe cei rămași aici.

   Cu adevărat, cei plecați au contribuit la crearea bunăstării celor de aici. Cu adevărat, și-au luat mașini scumpe. Cu adevărat au construit case și au trăit mai bine. Cu adevărat, au semănat invidie în rândurile semenilor săi. Astfel societatea de aici se întâlnește cu o barieră pusă de societatea de acolo. Barieră pusă în calea dezvoltării țării și poporului nostru. Cei mai „îndrăzneți” dintre moldoveni au ales să rămână acolo din diverse motive - Pentru că văd nivelul de trai de acolo peste al nostru, pentru că de fiecare dată când se întorc acasă sunt iritați de fărădelegi, corupție și de mizeria de pe străzi. 

   În orice caz, din punct de vedere material, modul de viață al moldovenilor s-a îmbunătățit substanțial odată cu migrarea acestora peste hotarele țării. Din punct de vedere spiritual însă, stările moldovenilor au avut de suferit enorm. Soții și soțiile, mamele și fiicele, tații și feciorii, cu toții s-au abătut de la normalitate și relațiile lor au devenit ostile și nepotrivite dezvoltării. Vorbim acum despre o dezvoltare, care statului nostru, îi este vitală din mai multe puncte de vedere. Politic. Social. Economic.

  Întrebarea care apare tot mai des în societate este „De ce moldovenii nu revin acasă?!”. Nu pot să greșesc generalizând, dar sunt un grup de migranți moldoveni care aleg să rămână în străinătate din simplul motiv că acolo este mai bine. Mai bine ca în țara de origine, mai bine ca acasă. Nu pot să nu mă gândesc de ce moldovenii refuză în a crea condițiile care și le doresc - la ei acasă, în țara lor, pentru strănepoții noștri? Din ceea ce cunosc, am înțeles că moldovenii rămân acolo pentru șansă. Au acea șansă de a se simți cineva, de a se simți, oarecum, importanți. Aici, în Moldova, ești privit cu ochi de dușman pe stradă, în instituțiile de stat și în unele private. În străinătate toți îți zâmbesc, toți se oferă să te ajute și ești mereu încurajat. Oricum, ești privit ca un străin.

  Nu cred că reușesc să structurez bine ideile, dar am vrut să spun că cei care refuză să facă ceva pentru Moldova, pentru acest neam cu o istorie frumoasă, cu locuri minunate, cu oameni care, în adâncul sufletului, știu, în adevăratul sens al cuvântului, ce înseamnă omenia, ospitalitatea, ajutorul și dăruirea de sine, sunt niște oameni care nu știu a lua o atitudine față de națiune, căci fiecare dintre noi ne naștem cu obligația morală de a contribui la prosperarea propriului poporului.

   În fine, ar fi minunat să vedem și partea bună a acestei migrări. Cum am spus mai sus, pe lângă nenorocirile care s-au întâmplat și efectele care se vor resimți ulterior, avem o situație îmbunătățită a nivelului de trai, avem o experiență și cunoștințe dobândite în urma călătoriilor peste hotare, DE CE NU AM CONTRIBUI CU TOȚII, ÎMPREUNĂ, LA PROSPERAREA ȚĂRII, la numele și dezvoltarea cetățenilor ei?! Am putea, dar pentru asta ar trebui să revenim acasă!

P.S: articolul următor va fi despre cum am putea îmbunătăți starea și imaginea Moldovei.

Cum va fi 2013

apasă play

   De fiecare dată când începe un an nou arunc o privire în viitor, peste fiecare lună, peste fiecare anotimp. Cred că iarna asta va fi una frumoasă. Cu soare. Cu fulgi. Cu dragoste. Cu începuturi. Primăvara va aduce acea verdeață revigoratoare. Acea prospețime de care nu poți să te ascunzi. Cu siguranță voi găsi o pădure în gura noastră de rai din care să culeg flori, în care să urlu ca un nebun și...poate să-mi petrec o noapte în răcoarea razelor de lună. Vara va fi una nebună. Temperatura de afară va fi amplificată de grija examenelor, de organizarea balului și de nopțile în care dorm...fără plapumă. Vara va fi anotimpul în care voi pătrunde în interiorul meu pentru a scoate cele mai productive decizii. Toamna nu știu cum va fi. Probabil cu frunze galbene. Sau poate cu străzi ale altor orașe. Sau poate, cine știe...solitar în Chișinău. Și va veni o iarnă nouă. Una în care voi face totalurile unui 2013 plin. Dar până atunci mai este.

    2013 - În societate
Se prevăd crearea unor noi relații. Productive. În urma cărora se vor crea evenimente interesante. Cu unele poate chiar vom intra în istorie. Vor fi testate legături, prietenii, idei, potențe, influențe, creații. Se va încerca ascensiunea. Anul acesta cu mai mult tupeu. Vor fi urmărite activități, grupuri, acțiuni, procese și va fi pusă la încercare capacitatea de muncă. Vor exista schimbări în urma cărora lumea își va da seama că trebuie să fie mai bună. Sau mai rea. În dependență de caz. Radicalizarea, în acest an, va fi evidentă, fie că e vorba de idei și concepte sau acțiuni și strategii. Se anunță o creștere în „bicepși” (sens metaforic).

  2013 - Sănătate
Din punct de vedere al modului de viață, lucrurile vor sta mai bine decât în anul precedent. Sportul și mâncarea sănătoasă vor ademeni cei 100 de ani ai existenței mele pe pământ :D. Vor fi efectuate examene medicale doar pentru a fi siguri că mă simt excelent.  Răsfățurile matinale cu raze de soare vor reda tenului un aspect sănătos și mereu proaspăt. Respectarea orelor de somn vor contribui la crearea echilibrului mental și emoțional. Da, va fi foarte bine.

  2013 - Carieră
Creații, creații și iarăși creații. Activitatea în diferite domenii va aduce perspective și realizări noi. Munca pentru oameni va aduce multe beneficii personale, iar experiența dobândită va aduce realizări mai mari. Pe plan profesional e posibilă situarea în extreme. Pe de o parte va fi nevoie de superiori, pe de altă parte va fi nevoie de o echipă luată sub conducere. În ambele cazuri, stăpână pare a fi libertatea. 2013 reprezintă un început, unul cu bază bună.

  2013 - Dragoste
În acest an va domina maturitatea relațională. Acea maturitate în care îndrăzneala de a fi copil va fi la ea acasă. Acea maturitate în care responsabilitățile fac viața mai frumoasă. Momentele romantice nu sunt reprezentate de banalități, iar noile abordări ale persoanei iubite vă vor face fericiți. Sclipirea din ochi persistă și anul acesta. 

    Anul care vine dansează pe ritmuri de muzică, sare, sparge tipare, frici. Ne aduce oportunități, ne aruncă provocări, ne pune bariere, ne dă aripi să zburăm peste ele.

Let's get started for life! 

Cu Transnistria ce facem?!

    Ruptă din brațe. Astfel poate fi numită bucata de pământ de peste Nistru. Nu că am fi ținut-o foarte mult la pieptul nostru, dar ne-a aparținut și ne-a fost zmulsă pe nedrept. Furată în interese geo-politice, autointitulata Приднестровская Молдавская Республика pare a fi într-un somn liniștitor după războiul din 1992. Celor de acolo parcă le-au fost ștearsă memoria. Au uitat de frații lor de sânge, de mame, de copii și par a fi indiferenți. Timpul ne schimbă și oricât de mult nu ne-am dori noi, cei de aici, să trăim în aceeași țară cu oamenii alături de care am copilărit, am învățat și am vorbit în același grai – misiunea pare a fi imposibilă. Zic imposibilă pentru că cei pe care i-am numit mai sus au cam uitat de noi.  Le plac prea mult noțiunea de separatiști și sunt mândri că vorbesc limba criminalilor din secolul trecut. Nu prezintă nici un interes pentru a face parte din același stat și tot mai des au pe frunte vectorul anti-european. Se vor în Rusia.

     Mă întreb dacă cei de acolo au dorit vreodată să fim împreună Republica Moldova. Că n-a durat mult indepndența țării noastre. Nici un an n-a trecut că s-au dat sub „protecția”rușilor. Și totuși, ce facem cu Transnistria?! Fâșia de pământ de la granița cu Ucraina este una strategică, poate aduce profituri economiei țării noastre și împreună putem avea o viață mai bună. Asta nu trebuie să negăm. Însă cum procedăm dacă acest lucru nu este dorit de însăși cetățenii acestei separațiuni? Ar trebui oare să modificăm Constituția sau să trăim mai departe în situația creată?! La aceste întrebări, de vreo 20 de ani, se chinuie și aleșii poporului să găsească un răspuns. Avem implicare din exterior. Oare ne trebuie?! Dacă da, de ce?! Panorama spre Bosfor și Dardanele văzută din stânga Nistrului este o mană cerească pentru cei implicați activ în politica mondială. De aceea, cel mai bine e ca această porțiune de Europă să stea în „aer” pentru a putea fi mai ușor exploatată în caz de război sau în interesele meschine ale unui grup sau societăți străine. Ceea ce urmează să spun în continuare ar trebui să urmărească atent și cei din ПМР, și cei din afara ei: Pe acest teritoriu mai trăiesc oameni, mai sunt prezente valori și mai există speranțe. Le lăsăm să se piardă în focul puștilor și în goana după bani și putere?! Poate ar fi mai bine să transformăm întreaga regiune într-o bază militară și să lăsam oamenii liberi, să plece care și încotro vor dori?!

     Ideea de bază militară nu am conceput-o eu. Au mai fost asemenea declarații din partea rușilor. Însă ar fi incorect pentru restul locuitorilor al bătrânului continent ca această bază să fie condusă numai de ruși. Haideți să formăm o rânduire de comandare și gestionare a teritoriului dintre Moldova și Ucraina. Însă oameni să nu existe acolo. Acea jumătate de milion care este în scădere, să plece. Să vină care și pe unde-i este locul. Cei care se cred ruși – să plece în Rusia, cei care se consideră Moldoveni – să vină în Patrie, iar cei care vor să rămână – să stea sub ocupația fiecărei țări. Iar teritoriul, să rămână un teritoriu al tuturor.

     Transnistria ar putea deveni un centru industrial al Europei. Pentru că, cred eu, nu doar din punct de vedere militar e bună această separațiune. Uzinele și fabricile, care încă se mai află pe teritoriu și încă mai sunt funcționabile ar putea fi ridicate la un nivel mai înalt încât să servească, din nou, întregii Europe. Să ne aducem aminte cum în fosta Uniune Sovietică Republica Moldova era cel mai mare producător dintre republici. Nistrul ne-ar putea permite să comercializăm ceea ce vom face aici, iar întreagă industria mondială să scadă (și prețurile, și producția, și relațiile comerciale cu alte țări) din cauza Transnistriei. Și asta ar fi posibil dacă țările de pe continent, dar și celelalte, și-ar uni forțele ca să producă pentru întreg globul mărfuri, alimente, arme, mașini ce nu pot fi produse în alte zone.

     Transnistria, în cele din urmă, ar putea fi Generatorul Moldovei. Generatorul care să miște Moldova acolo unde-i vrea mușchiul și rațiunea. Cu ajutorul ei am putea pune pe roate economia și politica țării noastre. Am putea să urcăm pe clasamentul mondial al celor mai bogate țări. Am putea să ne facem propriul constructor de autoturisme care să reziste spațiului geografic al ambelor țări. Am putea repara drumurile ca să ne poată vizita și străinii țara noastră mereu înfloritoare și într-o continuă prosperitate. Împreună am putea să naștem și să creștem copii frumoși și deștepți, mai deștepți ca cei din Germania, Japonia și alte țări deștepte. Am putea să facem ordine în istorie, neam, teritoriu și să respirăm un aer mult mai liber și mult mai curat. Am putea, dar încă nu e timpul. Mai așteptăm.

Avortul - necesitate sau păcat?!

John Milton spunea că Femeia este o greșeală acceptabilă a Naturii. Însă care sunt cele mai dese și cele mai grave greșeli făcute de o femeie? Poate că se îndrăgostesc prematur și suferă în singurătate, poate că aleg să se combine nepotrivit și sunt mereu provocatoare. Poate că iubesc prea mult copiii încât uneori îi îndepărtează cu dragostea lor…iar alteori…îi omoară înainte de a se naște. Avortul este o crimă văzută diferit de societate. Pentru unii reprezintă o scăpare, pentru alții – păcatul suprem.


Statisticile arată că, anual, în Republica Moldova, se produc în jur de 15 000 de avorturi. Este o cifră foarte mare pentru o populație ca cea a Moldovei. Tot mai mulți specialiști își expun opiniile referitor la riscurile de după procesul de expulzare a fătului din cavitatea uterină, așa cum i se mai spune avortului. Infertilitatea, cancerul de col uterin, sănătatea psihică deteriorată, toate acestea pândesc femeile de fiecare dată când ele iau asemenea decizii.


Lipsa unei cariere sau a unei situații financiare bune te pot împinge spre avort. Lipsa de încredere, de susținere sau lipsa unui tată responsabil influențează direct decizia fiecărei femei asupra pruncului ce deja îl poartă sub inimă. Nu există timp sau loc potrivit pentru a naște, așa cum nu există mame tinere sau mame bătrâne. Există doar mame și atât.

Furtună în Chişinău

     E furtună în Chişinău. Oameni uzi continuă să alerge prin ploaie căutând un adăpost pentru a evita vreo hipotermie sau o răceală. Vântul aduce stropii de ploaie în rafale. Nedumeriţi, trecătorii nu ştiu încotro s-o ia. Instinctele sunt cele care coordonează acţiunile celor plouaţi şi speriaţi de mişcările copacilor ce se îndoaie asemenea unor paranteze.


     Să conduci pe asemenea furtună e ca şi cum te-ai juca "De-a Baba Oarba", pentru că cel mai bine vezi la 2 metri, iar mai departe e ceaţa printre care se văd luminile gălbui ale colegilor de trafic. Acum e cel mai uşor să nimereşti într-un accident sau să vezi unul.


    Intru într-o parcare aşa cum fac mai mulţi dintre şoferii care gândesc lucid şi nu se grăbesc în vreo oarecare parte. Scot un pix şi-o foaie. Îmi notez ce văd şi scriu aceste rânduri. Stau pe 100.9. Radioul prinde bine. N-a fost atins de furtună. Observ pleonasmul prezentatoarei şi zâmbesc. Descărcările electrice rozovesc şi albăstresc cerul, iar eu clipesc gândindu-mă că urmează să ne ne luăm zborul, apoi să ne trezim într-o altă galaxie :) . Ploaia, însă, reduce turaţiile, cerul se deschide la culoare, iar eu mă pornesc la drum.


     Merg şi mă gândesc la ea - cea care mă lasă, de fiecare dată când pleacă, cu o greutate uşor transportabilă ce se aşează în jurul pieptului făcându-se simţită prin fiecare respiraţie. Vreau să-i vorbesc, să-i spun cum a fost azi, dornic s-o văd cum mă ascultă cu interes.


     Ştiu că mă îndrept spre o destinaţie în care ea nu mă aşteaptă, dar mi-aş fi dorit. Ştiu că fără ea totul mi se pare o plutire în abis, iar ea e punctul meu de orientaţie. Niciuna din poveştile care s-au scris până acum nu au puterea să descrie alchimia dintre Eu şi ea.


     Volanul îmi mângâie mâna dreaptă, mână care nu demult era mângâiată de mâna ei. Sau de chipul ei...sau de oricare parte a corpului ei. Ferestrele asudă şi încep să apară inscripţiile făcute cu ceva timp în urmă. "Te iubesc", "eşti perfectă...pentru mine", iar eu subscriu: "treizeci şi două"...zile rămase până la revederea ei.
   
     Aprind aerul condiţionat şi aştept să se încălzească. Semaforul arde roşu. Îi scriu un sms. Răspunsul primit mă bucură, având parcă proprietatea de-a-mi umple golul aşteptării. Şi-i spun fără să ştie, s-audă sau să afle: "n-ai vrea să încetezi să te mişti acolo-n colţ de suflet, în partea stângă, jos, sub inimă unde ţi-e locul?!".


     Tăcere. Drumul continuă. Privesc spre zare şi, la graniţa norilor ce acoperiseră Chişinăul, e senin. Eu voi ajunge acolo. Acolo unde norii nu vor mai fi un paravan al gândurilor mele.


     Aici, drumul parcă nici n-a fost udat. Pot să accelerez în voie. Privirile mi se-ndreaptă spre locuri unde aş fi putut sta cu ea. Culcaţi pe-o pătură, să râdem, să privim cerul, să urmărim apusul. Se face seară. Stau sub stele, care, parcă spălate de ploaie, strălucesc mai tare. Vântul îmi adie părul, iar eu îi spun parcă mi-ar fi alături:
Noapte bună,
Te iubesc!

Cuvânt neinventat

Pentru ce  simt eu – nu s-a inventat cuvânt!
Căci e prea pur și, parcă, e prea sfânt,

Căci ucigaș, diavolește parcă,
Plăcut de dureros inima-mi arată
Cum din senin, dar și din nebuloase focuri,

Vine un vânt ce-mi dezgolește locuri,

Vine o ploaie ce sufletul mi-l aburește,
O caldă respirație ușor mă amețește,

Iar vocea unei dulci copile subtil îmi amintește:

E-un joc abraș ce capătă esență,

E-un loc nebun ce-mi fură a mea prezență.

E o licoare tare, e chinul din poveste

Eliberat de un final frumos, pe noi ne-adăpostește.

Dar ce folos, e efemer,

E pentru câteva momente,

Căci visul are și-un sfârșit știut numai de unul,

Mai are și o altă față, ținută cu prudență, să nu se degajeze.

Dar o mai face.

Jucând pe-ascuns pe alte continente,
Cu alte minți și ignorând momente,

Ce-ademeneau în jurul meu trei universuri:

Al meu, al ei și cel comun pierdut prin multe sensuri.

Ah, și cât e de frumos s-o știi numai pe una…
Când alergi cu ea, ținând-o strâns de mână,
Când ea te-nvață a doua oară, având pe cap cunună,

Să te săruți cu ochii-nchiși, ca la-nceput – sub clar de lună,

Să simți plăceri sub degete durute,

Să guști trupesc atunci când buzele stau mute.

Și e superb să poți visa în doi pe-aceeași undă,

Să ai ce n-ai putea avea, să o cuprinzi și să te pătrundă,

Să dai ce ai și tot să nu-ți ajungă..

E minunat s-o vezi lucind și să o vezi cuminte,

S-o simți indiferentă, s-o simți cum se aprinde,

S-o vezi nebun, s-o simți cum pleacă,

Să o atingi, iar pielea ei să-ți cucerească porii,

Să-ntinzi mâna în sus și să cutreieri norii…

Ce simt eu e vis nestingherit.

E vechiul nou cu soare-acoperit.

E-un zbor plăpând ce-atinge orice strună

A unei voci ce-n șoaptă doar răsună.

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt. 

Supradoză de F 63

  

   Nu demult, oficial, dragostea a fost declarată o boală. Organizația Mondială a Sănătății a ajuns la asemenea concluzie după cercetări acerbe și experimente imperturbabile, cred eu.

     Și nu o oarecare boală, ci una mentală. Din cap se pornește totul. După ce am fost făcuți cu toții psihopați, am stat să mă gândesc dacă n-o fi adevărat. Și…cam așa e. Avem cu toții tulburări de afectivitate cauzate de persoane dragi. Devenim dependenți după ceva timp minunat petrecut lângă oameni frumoși la chip și personalitate. Suferim de insomnii și ne schimbăm brusc dispoziția. Avem comportamente ciudate. Devenim mai miopi, declarând că femeia de lângă noi e cea mai frumoasă și surzi, ignorând replici de genul: „nu e pentru tine”.

     Transformată din sentiment în boală, iubirea pare să aibă cea mai mare popularitate printre maladii. Într-un mod cât se poate de firesc, ea pare să aibă drept victime pe fiecare dintre noi. La ce intensitate e trăită/simțită/tratată, ea pare să fie cea mai dorită betejeală. Și, la cât de mare e inima noastră (pentru că, drept urmare a activității creierului, F 63 influențează direct mușchiul cardiac), ea pare să ne „lovească” doar o dată cu adevărat și la intensitate maximă.

     Aș putea spune că e unica boală „cu coaie”, pentru că ne joacă un milion de feste, ne pune la încercare, pleacă, se întoarce, iar pleacă, se face comodă în creier și lasă urme adânci (în trecut, pe corp, în minte și comportament).

Din propria experiență, risc să afirm că iubirea e asemănătoare cu gripa. Zburătoarele pasiuni și scurtele aventuri pot fi asociate cu o răceală neînsemnată. Amorezările și obsesiile depresive ar putea fi acea stare incipientă a gripei când avem nevoie de aspirină, paracetamol, septolete și analgetice. Această etapă e cunoscută de 98% dintre pământeni, iar medicamentele sus-numite sunt înlocuite cu întâlniri fugare, flirturi, săruturi și relații scurte de suplinire a necesităților fizice și, hai să zicem, morale/spirituale. Ultima etapă, cea cronică, se caracterizează printr-un dramatism tragic, aș zice eu. Ori persoana iubită moare, ori pleacă forțată de părinți, destin sau circumstanțe geo-politice. În consecință, relația se destramă, persoanele implicate nu se mai văd o viață întreagă, iar sentimentul trăit de cei doi rămâne a fi cel mai puternic și în restul cazurilor de „îmbolnăvire”. La fel, gripa devine fatală dacă nu consultăm medicul la timp, dacă circumstanțele geo-politice ne-au forțat să luăm medicamente cu termenul expirat ș.a.m.d. =)) Ar mai fi o stare cunoscută de omenire și cea în care reușim să ne împrietenim cu maladia și mergem  braț la braț cu ea. Cert e că, în ambele cazuri, virusul e mereu în aer.

Dragii mei, vă urez îmbolnăvire plăcută !

Happy Valentine's Day!

Inspirat de aici și aici.

2012, iarna

În nopți de ger, cu cer senin și lună plină,

Când lemnele trosnesc pe foc,

Eu lângă mine am minune.

Nici gânduri, membre, ochi sau buze nu vor să stea pe loc.

Nu am nici somn și nici un aer negru,

Există doar un sunet orb

Și liniștea ce mă aprinde,

Învăluit, profund atins de enigmaticul meu dor.

E ea, perfecta-mbrățișare, magnet al sufletului meu.

E ea, prea-dulce nebunie ce de tratat e greu.

E un desert fără cireșe amare.

E-un cer senin, iar eu – un soare ce apare.

Țigări și Ciocolată

     Stare. O stare care-mi stoarce din creier cele mai neobișnuite cuvinte. Cuvinte neînțelese. Din altă limbă. Nebune. Totuși nu sunt elocvente pentru a descrie ce simt. Un fel de motivare bolnavă, virusată de greșeli și alimentată cu siguranță.

     Vinovăție. Una care mă face puternic, mă inspiră și-mi dă impulsuri de a deveni un acționist (care are nevoie de a face ceva cu propriile forțe) fără a avea timpul de partea mea. Și, cred, că nici locul nu pare a fi unul potrivit.

Alături de mine am, însă, OAMENI. Oameni care continuă să-mi zâmbească, să-mi dea sfaturi, să mă certe și să-și facă griji, iar să zâmbească, să mă sărute, să-mi aducă cafea și să stea alături indiferent de dureri, pierderi, incomodități, emoții, griji sau adrenalină cerebrală provocate de firea mea zbuciumată.

Nebunie curată. Țigări, ciocolată și dulceață omenească, stări sufletești vibrante și viața capătă sens, devine frumoasă ca un boț de soare sau o chitară ce acoperă nudul unei femei cu părul prins sus, în coc.. :*

P.S.: Atenți la partea cu țigările, nu exagerați!

20 de ani. Review

(Pornit, grăbit, sigur)

Azi e ziua mea. Am împlinit 21. Nu mai cânt piesa formației Voltaj ci revăd cele mai frumoase momente „ca la 20 de ani”. Le-am pus o asemenea etichetă pentru că au fost momente trăite sincer și cu pasiune. Au fost momente care au cunoscut entuziasmul la cele mai înalte turații și au fost momente în care soarele dimineții mă făcea să cred că trăiesc cu adevărat.

A fost un an nebun, iar noul de la această vârstă s-a făcut simțit. Pot să afirm cu certitudine că la 20 de ani am început să mă cunosc mai bine și am reușit să-mi trasez niște linii de caracter destul de importante. La 20 de ani am devenit mai libertin, mai sigur, mai dornic și am pășit cu viteză pe trepte care se-ascundeau în umbra societății; am pășit, le-am adus la lumină și am ales de acolo ce-i mai bun.

Am învățat să schiez, am învățat să cânt la chitară, să călătoresc, să trăiesc frumos din bani puțini și am învățat că femeile pot fi condimentul perfect pentru o viață de calitate. Am gustat din dragostea lor, nu o dată, și am văzut că e amară dacă nu-i reciprocă. Am văzut lacrimi, am trăit dezamăgiri și am cunoscut zâmbete și priviri care-mi făceau ziua – sărbătoare.

Am văzut o mică parte din televiziune, din radio, din lumea banilor, a politicii, am înțeles lucruri și am auzit povești de viață care-mi erau cunoscute dar neînțelese. Au fost perioade de lenevism total și unele în care graficul de la servici îmi dădea senzația că trăiesc la limita acțiunilor mele.

La 20 de ani am râs cu poftă și am avut sentimente ce au schițat acțiuni pe care n-am cum să le regret; am învățat că schimbările strategice sunt cele mai bune schimbări chiar și pe timp de pace și mai știu că lucrurile bune nu-s întotdeauna bune. 

Mai sunt și alte lucruri care le-am făcut la vârsta asta rotundă, mai sunt și alte cifre care ar putea fi menționate, sunt și oameni care au intrat în viața mea sunt și din cei care-au ieșit însă lucrul de care mă simt cel mai mândru e că la 20 de ani am învățat să trăiesc.

(Sigur, pornit, grăbit)

Noapte

E noapte și felinarul stă aprins păzind întreaga punte.

E noapte și după un lung suspin, o lacrimă cade pe frunte.

E noapte, cu capu-n jos e spânzurată o curvă.

E noapte și jertfa propriului destin se va ascunde-n umbră.

E noapte, trecut-au multe amintiri.

E noapte, și noaptea se consumă marile iubiri.

E noapte, luna stă ascunsă printre nori de fum.

E noapte, bordelul unei mari matroane s-a transformat în scrum.

Cuvinte dedicate mamei

(Discursul meu la retorică)

E unică. Ca ea nu mai e nimeni. Este irepetabilă și irevocabilă. Pe ea nu pot fi supărat mai mult de 5 minute. E înțeleaptă. Uneori, orice frază spusă de dânsa pare un aforism. Pot să afirm cu certitudine că fără ea viața ar avea un sens diferit, eu aș fi alt om și aspirațiile mele n-ar fi deloc atât de mărețe. Ea este cel mai autoritar om, fără a fi, însă, drastică sau cruntă. Mă poate convinge printr-o singură privire blândă, iar promisiunile făcute ei sunt mai mult decât o datorie.  

Are trăsături fizice delicate, marcate totuși de ani și de greul vieții. Acestea o fac, însă, și mai frumoasă, pentru că acea licărire din ochi, care nu-i dispare niciodată, îi luminează chipul, vorba, mersul zvelt și întreaga-i ființă. Anume atitudinea ei pământească aprinde în interiorul meu un foc care vrea să lumineze și să încălzească mai tare lumea în care trăiesc.

Firea ei șotioasă m-a marcat foarte mult. Tristețea nu are loc în viața mea, pentru că-i deajuns să-mi imaginez chipul ei plin de farmec și zâmbetul ei purificator și deodată prind aripi. Aripi ca să zbor deasupra întregului Pământ, în fiecare loc de unde aș putea să-i aduc un bob de fericire. Veselia ei nu doar îmi alungă tristețea, ci mă inspiră să-i fac pe alții să zâmbească.
Mă inspiră să fac lucruri formidabile și cu ușurință alungă orice gând necurat din rațiunea mea tânără, încă. De aceea, anume ei, îi spun cel mai sincer „te iubesc”.

Pot să mă mândresc că am furat multe de la dânsa. Mimici, gesturi, comportament, însă ceea ce n-o să pot să deprind vreodată este dragostea de mamă. Mi-amintesc într-una de grija și afecțiunea ei din zilele în care trebuia să plec de-acasă. Mă aranja, mă pieptăna, mă mângâia cu mâna ei cea blândă, mă săruta duios și mă privea mândră până mă pierdeam în zare.

Iubirea ei nu are limite, puterea ei nu știe ce-i refuzul, iar tot ce face ea mă motivează să fiu bun, să fiu puternic, să fiu mândru de ceea ce fac, iar cei din jurul meu să mă iubească. Am impresia că sunt cel mai norocos bărbat având o asemenea făptură cu suflet extra-terestru. Sunt sigur – e ruptă din rai și dăruită mie,

De ce m-a marcat acest om – cred că v-ați dat seama. Cuvintele spuse de mine sunt doar un punct din univers, sunt doar un fir cărunt crescut în părul des al mamei.

Mi-e dor

Mi-e dor, chiar poate te mai iubesc încă,

Dar trecutul amintirii noastre, mi-a făcut inima de stâncă.

Dar îți mai scriu, și te visez, îți simt privirea amară,

Și dorul meu e-nnăbușit în fumuri de țigară.

Iar chipul tău, ce blând îl mângâiam odată,

S-a șters, m-a părăsit ființa-ți toată.

Doar amintiri, închipuiri și visele nestinse,
Mai apără lângă icoana noastră, candela aprinsă.

Tu ai plecat, și eu m-am dus și drumurile toate,
Ne-au despărțit, au amânat iubirea de altă dată.

Când gura ta, cu buzele cărnoase, cu gust de dulce și cu suflări de foc,

Și-mbrățișări cu pielea dezgolită, mă aprindeau pe loc.

Te văd și azi cum umedă ca roua, cu ochii străluncind privești,
Pe sticla aburită, noi desenam povești.

Și tu râdeai, iar eu parcă pe-un nor zburam,

Și visele trăirii atunci se împlineau.

Ah, amorul, a plecat, sau poate, cine știe,
Nici nu s-a dus, că altul n-a mai vrut să vie.

Iar tu ca o fantasmă, în noapte-ai dispărut,

Doar Cerul și cu mine mai știm – cât a durut!

Te mai păstrez, ca o enigmă cunoscută,

Ca un ocean cu ape străbătute,

Ca un fluture ce-n palmă fâlfâia,
Acolo-n colț de suflet rămâi numai a mea.

MBeyeline – rebela vestului sălbatic

 Pentru apropomagazin.md
            allfun.md (l.rusă)

  Tânără, frumoasă, are o voce răsunătoare și o muzicalitate pe care nu poți să o uiți prea ușor. E vorba de Mariana Berdianu alias MBeyeline, moldoveanca cu nume american care abordează un stil de muzică rar, aproape neîntânit în showbizzul mioritic. Ar putea fi lăudată mult și bine pentru că, deși abia a atins majoratul, filozofia și experiența ei de viață e aproape formată și e una de invidiat. A participat la mai multe concursuri, printre care și preselecția Eurovision Moldova 2010. A fost jurizată la International Songwriting Competition de Rihanna, Timbaland și alți interpreți cu nume deja cunoscute. Fiind premiată cu ”Honorable Mention” și clasată în Top 60 al celor mai buni artiști independenti din lume ai genului pe care îl abordează, MBeyeline e hotărâtă să arate lumii întregi că poate impresiona foarte simplu – prin felul ei de a fi. Vă propun să o cunoașteți mai bine din interviul ce urmează.

ÎNCEPUTURI

Care a fost primul contact cu publicul și la ce vârstă a avut loc?

- Pentru că știam să vorbesc fluent la vârsta de un an, când împlinisem doi anișori am fost chemată la postul public de televiziune să recit o poezie, iar la 10 ani am început deja să cânt pe la diferite sărbători, evenimente în cadrul școlii și alte manifestații.

Când ai realizat că vocația ta e muzica și că asta îți dorești să faci în viață?

- Pe la 14 ani. Eram deja fermecată de muzică și am înțeles că asta m-ar reprezenta cel mai bine.

Părinții sunt cei care te susțin cel mai mult, atât moral cât și financiar. Spune-mi, care sunt relațiile tale cu ei și cum te influențează în activitatea ta?

- Suntem foarte apropiați. În ultima vreme ei sunt cei care cred cel mai mult în mine, poate mai mult decât eu însumi. Pot să spun că ei îmi sunt cei mai buni prieteni. Cred că dacă n-aveam susținerea lor, nu mă mai băgam în muzică. În acest domeniu chiar e nevoie de cineva care să stea în spatele tău și să te susțină. Uneori sunt momente în care crezi că totul s-a terminat, dar dacă cineva te încurajează poți să reușești mult mai multe.

Click pentru a mări 

„ONLINE-UL – MEDIUL CREAȚIEI MELE”

Faci undeva studii muzicale?
- Nu pot vorbi despre niște studii aprofundate, dar fac lecții de canto ONLINE cu un profesor american. Cunosc pianul însă îl învăț pe cont propriu, pentru că nu mă pot împăca cu notele alea negre. Cânt mai mult la auz. În această meserie, dacă ai talent, studiile nu joacă un rol atât de important

Ce stil de muzică cântă MBeyeline?

- E un fel de mixaj dintre RnB, hip-hop, rap și soul. 4 genuri de muzică într-unul singur.

Cum decurge procesul de creație a pieselor tale și care sunt sursele de inspirație?

- Părțile instrumentale, beaturile sunt făcute de un băiat din Italia cu care colaborez online, iar după ce am beaturile – eu compun versurile. Sursele mele de inspirație sunt oamenii din jur, experiența mea de viață, sentimentele proprii – ceea ce sânt. Spre exemplu, în piesa „It’s all my way” vorbesc despre personalitatea mea, despre felul meu de-a fi.

Urmează apoi să-ți promovezi piesele. Prin ce modalitate reușești să te faci auzită?

- Prin Internet. Aici colaborez, aici lansez piesele, tot aici am și baza mea de fani. La noi, acest gen este răspândit mai puțin și aproape nu are sens să activezi și să te implici cu toată forța. Poate mai târziu.

Cum au reacționat cei apropiați când au ascultat stilul tău de muzică?

- La început mi-au zis: „Ce-ai putea tu să faci în muzica moldovenescă, când la noi se cântă numai pe la nunți și cumătrii?!”. Dar am crescut, mi-am impus propriul punct de vedere și am zis că asta vreau să fac. În plus, mai mult mă promovez în străinătate pentru că acolo acest gen de muzică este respectat și ascultat. Însă rămân plăcut surprinsă când văd că sunt apreciată și de moldoveni.

„FAC MUZICĂ PENTRU CĂ O IUBESC”

Ce ai reușit să câștigi din activitatea pe care o îndrăgești?

- Dacă e să ne referim la partea financiară, nu sunt câștiguri foarte mari. Doar câteva vânzări de pe iTunes. Tot ce am făcut până acum e din dragoste pentru muzică. Nu e o afacere pentru mine și nici nu cred că va fi vreodată. Fac muzică pentru că o iubesc.

Dacă nu ai fi cântăreață, ce altceva ai face?

- Profesia mea e artist, artist și iar artist. Asta mă văd făcând toată viața mea și nimic altceva. Dar dacă ar trebui să aleg o facultate – aș da la Psihologie pentru că stau bine la capitolul „Citit Oamenii” și nu-mi plac științele exacte, cu toate că mă pricep la ele.

Ai idoli în muzică?

-Nu, idoli nu am. Am doar exemple pe care mi-ar plăcea să le urmez. O admir foarte mult pe J Lo (Jennifer Lopez) pentru că la cei 42 de ani ai ei a reușit să întreaca multe tinere care arată mai bine, mai cu forme și mai cu perspectivă. Îmi plac mult show-urile live ale lui Beyonce, ea știe să dea un live bun. Îl apreciez pe Jay-Z, nu pentru atât cum cântă ci pentru că a reușit să fondeze cea mai mare casă de discuri din lume și a șters nasul celorlalți.

Am observat un stil agresiv în muzica ta și am înțeles că îți place. De ce?

- Pentru că acesta e mai aproape de caracterul meu. N-aș putea zice că și eu sunt așa, dar atunci când ies pe scena îmi place să fiu un pic agresivă.

Cum a fost experiența ta la Eurovision?

- La preselecțiile pentru Eurovision am mers mai mult din inițiativa tatălui meu. Am participat cu o piesă care exprimă indignarea mea față de societatea în care trăim. Am trecut preselecția datorită votului oferit de către public, dar cu câteva zile înainte de show m-am îmbolnăvit foarte tare datorită unei reporterițe care era răcită în timp ce dădeam un interviu. Ne gândeam să retragem piesa din concurs, dar am zis că trebuie să particip măcar de dragul celor care m-au votat și să nu-i dezamăgesc. A fost și asta o experiență și îmi pare bine că am putut să merg mai departe.

VIITOR

Ai fi dispusă să-ți faci operații estetice pentru schimbări de look?

- Ce schimbări?! Silicoane – nu-mi trebuie, buze botoxate – la fel nu-mi trebuie. Am tot de ce am nevoie (zâmbește).

...și totuși?

- Voi face schimbări numai dacă cineva mi-ar propune ceva mai bun decât ideile mele. Abia atunci.

Care sunt aspirațiile tale?!

- Aspirațiile mele sunt chiar foarte, foarte, foarte mari. Și nu vreau să le dezvălui până nu le ating. Mi-aș dori să ajung și eu în momentul acela în care alții să aibă postere cu mine pe pereții lor și nu doar într-o țară.

Care ar fi planul unei zile perfecte din viața ta?

- Să mă trezesc dimineață la ora 6, ca să prind primele raze de soare. Apoi să pap ceva bun, pentru că mâncarea e foarte importantă, după care să merg în studio ca să fac muzică. După prânz, mai înspre seară – să am întâlniri cu presa, cu fanii, filmări – uite, viață de vedetă! Așa zi chiar ar fi perfectă.

Click pentru a mări 

CHESTIONAR

Marca de mașină preferată: Bugatti;
Felul de mâncare preferat: Făinoase;
Numărul preferat: 21;
Culoarea preferată: Nu am;
Anotimpul preferat: Toamna;

Superstițioasă: Deloc;

Materialistă: Da;
Bărbatul ideal: Sincer, ambitios, sigur pe el, misterios.

         A dialogat

                                                                                                      Dumitru Jomir