Despre activitățile bloggerilor din Moldova

Cu ceva timp în urmă descopeream ce înseamnă bloggingul. Pentru mine, a fi blogger înseamnă să fii la curent cu o mulțime de evenimente, să știi ce se întâmplă în lumea internautică și să scrii despre acestea din prisma propriei opinii.

Ceva mai târziu, am decis să-mi fac și eu blog. Ca să scriu și să văd reacțiile oamenilor. Primul meu interes a fost cel sportiv - să văd câți oameni îmi vizionează postările. Apoi, scriam doar pentru mine și am transformat blogul într-un jurnal al propriilor gânduri, care trebuiau expuse literar.

Pe urmă am văzut că bloggerii se împart în categorii. Sunt cei care scriu despre politică, cei care scriu despre modă, cei care scriu despre culinărie, sport, media sau dragoste și cei care scriu despre tot. Cineva din bloggeri spunea că nu te poți numi blogger dacă scrii despre tot. E absurd. E ca și cum ai zice că nu te poți numi jurnalist dacă scrii sau faci materiale despre tot. Aici am simțit tangența dintre jurnaliști și bloggeri.

Diferența dintre aceste două îndeletniciri este echidistanța. Nu poți fi jurnalist dacă-ți expui propria opinie la radio, tv sau în online, decât dacă ești un editorialist și exprimi opinia împărtășită de întreaga redacție. La fel, un blogger nu se poate numi blogger dacă ar fi echidistant față de ceea ce se întâmplă în societate.

Asemănarea ar fi că atât jurnaliștii, cât și bloggerii scriu. Iar ceea ce scriu este făcut public. Și bloggerii, și jurnaliștii culeg informații, au surse, au cititori și platforme de exprimare - fie paginile de ziar, fie sticla, radioul sau paginile de internet.

Ceea ce este minunat în această simbioză este faptul că bloggerii tind să ajungă în presă, iar jurnaliștii au propriile bloguri în care-și expun propriile păreri. E un ciclu de activități și informații din care au de câștigat foarte mult consumatorii. Aceștia pot să-și formeze o închipuire mai amplă și mai aproape de realitate vizavi de ce se spune că se întâmplă. Și asta e ciotka.

Bloggerii sunt mai activi decât jurnaliștii. Mai rar vezi campanii solidare între companiile media, mai rar vezi jurnaliști din diferite instituții să conlucreze în realizarea diferitor evenimente, mai rar vezi ca un jurnalist să se bucure pentru altul.

Chiar dacă de cele mai multe ori cei mai mulți dintre bloggeri urmăresc scopuri înguste, aceștia dau dovadă tot mai des că pot realiza lucruri frumoase. Drept exemplu ne servesc campaniile și evenimentele organizate cu participarea bloggerilor. Ei devin o forță în realizarea unei imagini a unui politician, a unei companii sau a unei acțiuni publice. Ei înșiși realizează evenimente.

N-o să stau să-i enumăr pe cei mai populari dintre bloggeri, mă tem să fiu incorect. Dar am să enumăr câteva din acțiunile care mie, personal, îmi plac.

1. Offline-urile cu persoanele publice
Cu toate că aceste evenimente sunt organizate mai mult pentru PR, ele mie îmi plac pentru solidaritatea creată între bloggeri. Nu mă refer la faptul că toți scriu același lucru. Mă refer la faptul că foarte mulți dintre bloggeri își tăguiesc colegii care au participat la eveniment. Vom vedea foarte des „Despre eveniment a scris și X, Y, Z.” - ceea ce în presă nu am văzut vreodată. Ceea ce nu-mi place la acest gen de evenimente e faptul că ele sunt organizate de unu - doi bloggeri care aleg ceilalți bloggeri participanți la eveniment. Deseori, sunt aleși bloggeri „comozi”. Scriu asta pentru că am citit mai multe „răzvrătiri” ale bloggerilor ignorați.

2. „Redescoperă Moldova”
Din câte știu eu - au fost două ediții. Prima în 2012, a doua - anul acesta. Desigur, e o idee excelentă, benefică pentru Moldova și turismul din țara noastră. Cele mai multe dintre merite îi pot fi atribuite unui
singur blogger - Eugen Luchianiuc, cel care și-a bătut capul și a organizat cum a știut mai bine această aventură. La una dintre „sub”-ediții, Redescoperă Moldova. Cahul am pariticipat și eu. Mi-a plăcut, a fost corect, din punctul meu de vedere, a fost interesant, a fost bine. Ce nu mi-a plăcut în cadrul acestui proiect e faptul că pentru ceva oferit cu titlul „gratuit”, chipurile, unii bloggeri și-au ascuns demnitatea în portbagaj și au uitat cum murdăreau cu „rahat” unul din partenerii evenimentului.

3. Apariția bloggerilor în presă
Tot mai des sunt invitați bloggerii să-și expună opinia la TV, radio și pe paginile unor ziare. De la scandaluri politice până la evenimente mondene, bloggerii „specializați” participă mândri la dezbaterile publice. Și această activitate este benefică pentru consumatorii de informații. Opinii proaspete, reprezentative pentru tineri, corecte și, la prima vedere, „împotriva tuturor” contribuie la fenomenul numit pluralism de opinii și asta e bine. Ce nu-mi place în comportamentul unor bloggeri este lipsa de utilitate. Da, sunt și din acei care vin cu soluții, propuneri, idei încurajatoare, care aleg o parte a baricadei și luptă, într-un fel, pentru o cauză sau alta, dintre acei care lasă în umbră propriul interes și scot la iveală interesul pentru problema discutată. Alții, însă, apăruți în presă, au bifat doar un punct în propria lor realizare. Posibil, au mai câștigat câțiva bănuți pentru intervenție, au adoptat o poziție care nu spune nimic și pleacă acasă cu ideea că au câștigat în imagine. Eu cred că opinia expusă într-un spațiu cu un rating mai mare decât propriul blog, trebuie să elucideze un conflict interior, o nedumerire a celor care te privesc, ascultă sau te citesc. Dacă nu poți formula o asemenea opinie, mai bine te limitezi la propriul blog. (Asta în cazul în care nu ești „eroul principal” al discuției din presă).

4. Top-urile făcute de bloggeri
Uneori, ești sătul să urmărești date oferite de oficialități, specialiști, sondaje sau oameni de știință. Câteodată mi se pare interesant să aflu un top argumentat al politicienilor din viziunea unui blogger. Alteori, poate fi util să citești o explicație a fenomenului sforăit, a întrebării de ce fetele iubesc bărbații sau de ce cineva a ales să călătorească în Burkina Faso. Ceea ce nu-mi place în unele top-uri e lipsa argumentelor și implicarea prea personală. Cum n-ar fi, e o expunere publică.

Dragi bloggeri, baftă în continuare și nu încetați să vă perfecționați. Revoluționa-ți-vă lumea! ;)

A doua zi de redescoperiri. Văleni și Nufărul Alb

De data asta fără ploi, dar cu mari dureri de posterioare, am pornit să vedem ce ne mai oferă Cahulul.

Zi de sărbătoare. Sute de copii cu baloane și jucării în mână au colora într-un mod inedit orașul, oferindu-i un aspect inocent. La mică distanță de Piața Horelor, locație principală a manifestărilor culturale, se află sanatoriul „Nufărul Alb”. Este o atracție ce nu poate fi trecută cu vederea de iubitorii de odihnă revigorantă. Băile cu apă minerală stau în capul listei de proceduri ce le oferă instituția. Cu numere luxoase și servicii de clasa I, personalul a deservit oaspeți din Germania, Italia, SUA, Israel, dar și oameni cunoscuți din Moldova, printre care Iurie Roșca, Iurie Muntean ș.a.

Cameră lux. 45 m2

Nu trebuie ratat detaliul care ne spune că „Nufărul Alb” este unicul sanatoriu din Moldova care are apă pentru proceduri scoasă de la o adâncime de peste 430 m.

Ce mai, e frumos, e atractiv, m-aș odihni.
(prețurile pentru un sejur variază de la 4 la 20 mii lei).

Mai departe am văzut Văleniul. Acel sat din care se trage Boonika Zdubilor. Un sat liniștit în care am găsit agute și înghețata copilăriei mele.

Cu acest „ambalaj” eu îmi băteam palmele în clasa a 2a :D

Bunica și bunelul ne-au așteptat cu brațele deschise, ne-au primit cu muzică, voie bună și povești care așteaptă a fi înșirate într-o carte. Am vorbit despre Eurovision, despre Zdubi și Natalia Gordienko. Mândru satul de ei. Mândră și Moldova. Să ne trăiască!

Boonika bate doba, bunelul suflă-n fluier :D

Redescoperă Moldova. Cahul. Ziua I

 

Ajunși după o călătorie somnolentă și friguroasă la Cahul, prima locație a fost dedicată foamei. Prețurile accesibile ne-au făcut din ochi a „wow” și ne-au permis să ne ospătăm decent. Ploaia de azi a reprezentat teroarea dulce a aventurii, dar ne-am luat inima în dinți și ne-am pornit să (re)descoperim piața ca să găsim impermiabile. Nimic. Toți ascunși de ploaie. Toți uimiți de curajul nostru și de bicicletele mov.

   Ceea ce mă face să mă simt mândru este vizita de la Aeroportul Internațional Cahul. Nu atât „grandoarea” pistei de decolare, a clădirii sau a avioanelor (inexistente), ci distanța pe care am reușit să o parcurgem până acolo, peisajele, experiențele, dialogurile cu băștinașii au făcut spiritele noastre de aventurieri să înflorească.

   Aparent un oraș sovietic, Cahul dă semne de prosperitate și bunătate pe chipurile oamenilor. Cahulenii știu să zâmbească. Bine, nu toți, dar celor tineri li se primește de minune.

   Istoria. Nu foarte multe am reușit să aflu. Remarcabilă este o mănăstire. Eu îi zic Mănăstirea Călugărului Singuratic. Povestea ei e atât de complexă, încât ar fi numai bună pentru un documentar. Construită, distrusă, reconstruită dintr-o fermă de vaci, apoi dintr-o cazarmă, lăcașul continuă să fie deschis pentru vizitatori și enoriași, primiți de un singur călugăr ce are grijă de „Casa Domnului”.

Uite-așa a încercat azi Cahulul să mă cucerească.
Vedem dacă-i reușește. Mâine.