La mulți ani, Moldova! Proiect realizat de ZUGO!

Postare by ZUGO.

Moldova, cum poate fi mai bună

Moldova trebuie să prospere!
Foto: Modova TeIubesc

   După cum am promis în unul din articolele precedente, astăzi voi enumera câțiva pași care, în opinia mea, sunt necesari dezvoltării Republicii Moldova și îmbunătățirii nivelului de trai al moldovenilor.

Consider că pentru prosperarea țării noastre e nevoie de Unire. Și nu una cu România sau Rusia, sau una cu Uniunea Europeană. Dar o Unire între noi, cetățenii Republicii Moldova. E nevoie de însușirea unui profund sentiment de patriotism anume față de teritoriul dintre Prut și Nistru, anume față de strămoșii, de părinții și copiii noștri. Pentru asta cred că e necesară
    1. Revenirea tuturor moldevenilor de peste hotare.
Acest pas ne-ar mobiliza, am putea creea lucruri frumoase în baza experienței căpătate în țările europene, asiatice sau nord-americane. Întoarcerea în țară e importantă pentru copiii care cresc fără părinți, care nu au parte de acea căldură și educație din partea celor care le-au dat viață. Întoarcerea în țară e importantă pentru economia Moldovei, pentru creșterea randamentului muncii și pentru stabilirea ordinii în societate. Astfel, cei care vor veni (moldoveni cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani) vor face posibilă
   2. Dezvoltarea afacerilor în sfera productivității și serviciilor.
Cu toții știm că majoritatea moldovenilor plecați peste hotare (care nu și-au cumpărat case și mașini în leasing) au ceva bani puși deoparte. Revenind în țară, asociindu-se, pot realiza idei mărețe ce le-ar aduce atât lor, cât și comunității în care vor trăi beneficii esențiale. Vor creea locuri de muncă, vor dinamiza viața de la sate, le pot industrializa, transformându-le în localități de prestigiu. Pe scurt, își pot face viața pe care și-au dorit-o înainte de a pleca.

În Moldova e dezordine. Atât gunoiști neautorizate, cât și oameni murdari la comportament creează această mizerie care ne face să roșim.
   3. Creșterea amenzilor și educarea spiritului civic.
Frica este cea mai eficientă metodă de educare. Trebuie să recunoaștem că, dacă nu ne-am teme de unele consecințe, am face multe prostii. Am deveni nebuni. Amenzile care ne-ar face să ne temem că mâine nu vom avea bani de o pâine sau frica de a fi privați de libertate, cu siguranță ne-ar face mai disciplinați. Știu că în situația în care ne aflăm și din cauza neîncrederii în autorități sau din cauza corupției este greu să realizăm acest pas sau această metodă, dar ar fi suficiente câteva exemple semnificative de combatere ale acestor vicii. Nu credeți, oare, că dacă vor fi pedepsiți drastic câțiva dintre înalții funcționari corupți și câțiva dintre cei care dau mită, societatea se va autoeduca?
Și-n țară ar trebui mai multe și mai de amploare acțiuni de genul HAI, MOLDOVA!

    4. Promovarea în școli și acasă a valorilor socio-umane.
La moment, în instituțiile de învățământ are loc Goana după Note. Se pune accent pe cunoștințe superficiale și nu pe dezvoltarea copiilor ca viitori cetățeni activi. Dacă în școli, acasă, în cercuri restrânse, în rețelele de socializare, pe bloguri, în ziare, la TV s-ar promova mai des valori precum adevărul, ajutorul reciproc, hărnicia, modul sănătos de viață, respectul față de sine și apropiați, generațiile ce vin din urmă vor trăi mult mai bine.

   5. Eliminarea conflictelor etno-lingvistice.
Probabil, am să repet ce am zis în primul aliniat despre unire însă, cred că e necesar de explicat. Moldova niciodată nu a fost mai dezbinată de aceste criterii decât acum. Eu cred că a venit timpul să punem capăt neînțelegerilor și să ne dăm seama că putem trăi decent și fără orgolii prostești. Avem drept exemplu Canada, o țară în care există două limbi oficiale și o mulțime de națiuni prezente pe teritoriul ei. Acolo este prosperitate, se înregistrează creșteri economice, lumea vrea să trăiască în acel stat. Ceea ce nu se întâmplă la noi. Bine, nu vreau să dau vina doar pe această problemă și nu insist ca rusa să fie declarată limbă oficială, dar trebuie să credem că dacă ne-am înțelege mai bine unii pe alții, dacă n-ar exista bariere în comunicare și stabilirea relațiilor din cauza acestor conflicte, iarăși, Moldova ar trăi mai bine. Suntem supărați că rușii nu ne vorbesc limba, dar le dăm noi oare exemplu de o vorbire corectă? De fapt, vorbitorii de limbă rusă au făcut deja primul pas înscriindu-și copiii în școli cu predare în limba română. Cei care trăiesc pe teritoriul Moldovei ar trebui să-și dea seama că e în interesul nostru ca popor, ca personalitate aparte să ne dezvoltăm capacitățile lingvistice ținând cont că în lume mai trăiesc circa 170 milioane de vorbitori de l.rusă și 30 milioane de vorbitori de l.română. Și, în cele din urmă, important e să aibă loc comunicarea.
Ruși, învățați româna!
Moldoveni, deveniți exemple!

Nu în ultimul rând, 
   6. Dezvoltarea personală.
„Учиться, учиться, и еще раз учиться!”, e fraza lui Lenin care nu a fost, probabil, înțeleasă corect și nu a fost implementată de moldoveni, cu toate că toți au auzit-o. Probabil, atunci când ești matur ai atâtea griji pe cap încât nu mai ai timp să citești un ziar, o carte, un studiu sau o biografie. Însă cât ești tânăr sau copil, când ai 5 minute libere - te poți informa, poți acumula informații, în loc să tragi din țigară, să „tusești” prin cluburi. Avem nevoie și de astea uneori, dar nu cred că e cazul să exagerăm.
Putem împinge țara înainte numai dacă noi vom fi buni, dacă noi ne vom autoperfeționa, dacă vom fi cu adevărat specialiști în ceea ce facem. Așa se clădește un stat prosper.

(*ca bonus)


   7. Împrumutarea exemplelor pozitive.
Nu trebuie să reinventăm ceva nou în comportament sau atitudine, nu trebuie nici să ne naștem din nou ca să fim mai buni. Avem atâtea exemple de comportamente exemplare: americanii în sfera afacerilor și antreprenoriatului, japonezii în devotament, muncă și onestitate, nemții în punctualitate, thailandezii în cultură și tradiții (aici și noi suntem buni). Ar fi foarte bine să deprindem calitățile acestor popoare, să aducem câte un reprezentant al acestor națiuni în toate localitățile Moldovei și să învățăm de la ei cât pot ei să ne ofere.

În loc de încheiere:
                              

ZUBCO, ACUZAT DE OMOR

Foto: csm.md

    Ziua din ajunul Crăciunului a început cu o declarație a liderului Mișcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu precum că procurorul general al Republicii Moldova, Valeriu Zubco ar fi împușcat mortal un bărbat în vârstă de 34 de ani la o vânătoare.

   Gravitatea evenimentului nu ar fi subliniată de moartea bărbatului, ci de faptul că demnitari, alde Filat și Plahotniuc, mai ales acesta din urmă, tind să ascundă și să-l apere pe procuror. Ciudat, dar la declarațiile lui S. Mocanu a participat o singură televiziune - JurnalTV, televiziune care, după cum se vehiculează, ar fi finanțată de frații Țopa, business-mani care susțin și Mișcarea Antimafie. Acest fapt, nu vine decât să confirme faptul că celelalte televiziuni sunt controlate de oameni care ar avea interesul să nu fie dat în vileag evenimentul din Fălești.

   Nu știu care este politica celor de la Publika, dar dacă aș fi eu redactor sau director al unei televiziuni aș fi dat aceaste declarații ale lui Mocanu din simplul motiv că a fost comis un omor. Apoi, un alt motiv ar fi că în acest omor sunt implicați demnitari ce trăiesc din bani publici. Chiar în acest timp, pe publika.md sunt plasate știri despre Cadillac-uri, iar la TV, este dat un subiect despre Adriano Celentano. Foarte interesant. Prime-ul de asemenea, își vede de interesele sale. Moldova1, în genere, nimic! Așteptăm Mesagerul, poate, poate. Unica instituție media, pe lângă Jurnal Trust Media, care a publicat declarațiile lui Mocanu este UNIMEDIA, instituție care-și confirmă afirmațiile precum că nu ar fi simpatizanții niciunei forțe politice. Dar care trebuie să-și verifice mai des și mai riguros greșelile de tipar. Să nu ne abatem.

   E interesantă abordarea acestui partid politic, Mișcarea Populară Antimafie, care încearcă să ajungă la putere anume prin intermediul poporului, și nu să se infiltreze, să cumpere sau să influențeze unele structuri ale statului, unele grupuri de persoane, instituții și oameni influenți. Mă rog, își are și ea păcatele sale, dar este de apreciat efortul constructiv pe care-l face în opoziție. 

Mai pe scurt, vorba lui Constantin Cheianu, e un subiect ce trebuie urmărit, și, dacă e cazul, de intervenit. 

   

Călărași, iubit oraș!

Coordonate geografice: 47°15′N 28°18′E47°15′N 28°18′E;
Perioada: vara 2012;
Cameră: Nikon D5100;
Fotograf: Dumitru Jomir;
Model: Viorica Toma;

Intrarea în Călărași.
Traseul Ungheni - Chișinău.

   Legenda spune că voievozii Moldovei au descălecat în repetate rânduri, pe meleagurile orașului, acesta constituind un loc de importanță strategică. Oștenii domnului Moldovei ademiniți de natura Codrilor din preajmă și frapați de farmecul peisajului podgorean, au descălecat și au rămas aici pentru totdeauna împreună cu căpeteniile lor. Ostașii - călăreți se numeau pe atunci călărași.

Vedere dinspre Tuzara.
Denumire inițială a orașului.

 21 aprilie 1873, la Călărași vine primul tren. De atunci orașul începe a exporta în cantități mari fructe proaspete și uscate, precum și nuci în orașele mari ale Rusiei. Având școală parohială din 1864, în 1873 la Tuzora sau Călărași apăru o școală populară de alfabetizare, în 1881 aici instruiau copiii învățătorul Ion Oprea și preotul Gheorghe Cerchez. Între timp se deschise un spital cu 10 paturi și o poștă. În 1884 Tuzara-târg întrunea 288 de case, Călărași-sat – 447 de ogrăzi.

str. Biruinței.
Stradă ce duce spre Stadionul Orășenesc și Parcul Central al orașului.

    În august 1940 localitatea Călărași este declarată oficial oraș, iar din noiembrie a devenit centru raional. În anii celui de-al doilea război mondial orașul Călărași a fost aproape în întregime distrus. După război, însă, orașul a renăscut pe un făgaș urbanistic și arhitectural contemporan, căpătând cu timpul aspectul său de astăzi.

Pe fundal - cartierul Bojole.

    Firme mari, aparținând proprietarului Saradjiev încep, în 1901, producerea coniacului, la Chișinău și Călărași. Contele Matei Derojinschi fondează în 1905 un atelier de altoire a viței de vie pe portaltoi american, creează o mare pepinieră de butași și pomi fructiferi. Gazeta „Drug” din 17 decembrie 1906 anunță că la Călărași sunt puși în vânzare butași de soiuri europene, nuci altoiți și copăcei de caiși. Pînă la anul 1925, conform “Dicționarul Statistic al Basarabiei Chișinău, 1923 ” Călărași era reședință de plasă în județul Orhei cuprinzând 53 de comune rurale.

Podgorii

Mai sunt multe de spus despre Călărași și, cu siguranță, veți mai auzi de el. Personalitățile de aici, oamenii simpli și evenimentele ce se produc aici fac orașul un loc minunat - atât pentru cei ce aleg un stil de viață alert, cât și pentru cei care-și caută tihna.

Informații: wikipedia.org

Ecaterina Mitin-Stratan: „Important e să nu te îmbolnăvești de vedetism”

foto: facebook.com

                 

   „Doamnelor și domnilor, bună seara! Suntem din nou ÎN OGLINDĂ la Euro TV” – cu această frază s-au obișnuit deja mulți dintre admiratorii Ecaterinei Mi­tin-Stratan, care în fiecare marți și joi aduce în fața telespectatorilor cele mai fierbinți subiecte din soci­etatea moldovenească. De această dată, pe paginile ziarului SIRENA, rolurile s-au inversat și cunoscuta Ecaterina Mitin-Stratan va putea cunoaște emoțiile intervievaților ei.

- Personal, am început să vă cunosc atunci când vocea dumneavoastră prezenta știrile la postul de radio „An­tena-C” însă, când și cum a început Ecaterina Mitin-Stratan cariera în Jurnalism?

- Cariera în jurnalism am în­ceput-o acum 20 de ani. Această activitate a însemnat pe atunci o provocare pentru că eu îmi făcusem studiile la Facultatea de Litere. Un bun prieten care lucra la postul de radio național m-a invitat să particip la un con­curs. Am manifestat interes față de tot ce se mișca pe holurile și studiourile Radio Moldova și așa am început activitatea în redacția „Orașul și oamenii lui”, o redacție locală. După aceasta, în ’98 s-a anunțat de­schiderea unui post de radio municipal, e vorba de Radio Antena C, și pentru că eu deja eram la curent cu evenimentele locale, problemele cu care se confruntă locuitorii municipi­ului Chișinău, cunoșteam toată această bucătărie foarte bine, am trecut concursul de select­are cu brio și am fost angajată în Departamentul Știri la Antena C. A fost o perioadă frumoasă. La început, pentru că nu prea cunoașteam tehnica prezentam știri și noaptea (zâmbește). Eram o echipă nouă, o echipă tânără formată de Alexandru Dorogan și Ion Bunduchi și era important ca fiecare dintre cole­gi să aibă acest spirit de echipă. La Antena C am realizat și emi­siunea radiofonică „Din prima sursă” după care am mai avut un proiect „Afacerea de joi” – proi­ect care aducea bani la radio. Am traversat multe etape inte­resante, am învățat foarte mult de la Antena C. În anul 2001 am fost angajată și la EuroTV, postul de televiziune municipal la care realizam emisiunea „În serviciul comunității” și lucram paralel – atât la Antena C, cât și la EuroTV. 

„Antena C și EuroTV nu plăceau guvernării”

- Dumneavoastră faceți parte din generația jurnaliștilor ale căror drepturi erau deseori încălcate. Cum ați reușit să supraviețuiți și să vă apărați valorile din punct de vedere profesional?

- Atunci erau presiuni foarte mari, erau intimidări, colegii noștri erau ascultați, urmăriți. Mi-aduc aminte că atunci când eram la Antena C, practic tot ce se discuta în această instituție era ascultat pentru că în fața clădirii era o mașină de la securitate cu tehnică specială care avea posi­bilitatea să intercepteze tot ce se discuta în cadrul instituției. Pe vremea comuniștilor, Radio Antena C și EuroTV erau două instituții media care nu plăceau guvernării. Pentru a ne apăra drepturile eram nevoiți să facem grevă. Când a fost sistată emisia postului de radio Antena C am fost și în greva foamei, am scris scrisori diferitor organizații internaționale, președintelui parlamentului, președintelui țării, ca într-un final emisia să fie reluată. Noi am încercat să blocăm aceste fărădelegi însă nu am putut face față presiuni­lor venite din partea conducerii. Atunci, în schimb, am reușit să ne împrietenim foarte mult cu colegii, ca până acum chiar să ne mai întâlnim în fiecare an de ziua postului de Radio An­tena C, 1 octombrie, ca să mai discutăm despre noi, despre acele vremuri, despre care și pe unde a reușit să ajungă.

facebook.com

„Mereu m-am străduit să fiu naturală”

- Sunt sigur că înaintea fiecărei emisii încă mai aveți emoții. Cum vă simțiți atun­ci când se dă semnalul că sunteți în direct și trebuie să moderați emisiunea?

- De fiecare dată am emoții pentru că suntem oameni vii și întotdeauna îmi fac griji ca emisiunea să fie interesantă, în­totdeauna mă strădui ca invitații să fie pe măsură, întotdeauna mă strădui ca discuțiile să fie constructive. Eu nu mă axez niciodată pe senzațional. Îmi place ca telespectatorul când privește emisiunea mea să aibă ce lua. Mereu am această stare de spirit și mă bucur când îmi reușește.

- Sunteți o persoană care și-a câștigat admirația în fața colegilor, a publicului, a elitei politice ș.a.m.d., care sunt principiile după care v-ați ghidat în viață și carieră? 

- Întotdeauna m-am străduit să fiu naturală, să fiu așa cum sânt eu. Niciodată nu am uitat de acea calitate pe care mi-au insuflat-o părinții – omenia. Într-un colectiv întotdeauna trebuie să te regăsești. Mereu am găsit limbă comună cu ori­cine. Orice dificultate sau caz neplăcut am reușit să-l rezolvăm pe cale amiabilă. Cu politicienii nu-i atât de complicat, sunt și ei oameni, au și calități, și neajun­suri ca fiecare dintre noi. Nu știu dacă am cucerit cu desăvârșire publicul. În acest moment, oa­menii au foarte multe opțiuni și în cazul în care nu ești reală și încerci să duci discuția în altă directă imediat te taxează, pur și simplu schimbă canalul. Eu cred că atunci când ieși în emisie trebuie să fii reală, naturală și nicidecum falsă pentru că telespectatorul simte îndată și te taxează.

- Când s-a lansat Publika, ați făcut și dumneavoastră parte din echipă. Analizând com­parativ cele două perioade – până și după 2009, cum a fost această trecere?

- A fost o perioadă frumoasă pentru că am revenit după o pauză în televiziune. M-am în­cadrat imediat și am început să lucrez. Eram dornică și flămândă de această muncă. Prin 2007 nu credeam că va fi posibilă apariția unei asemenea televiziuni atât de repede, dar iată că lucrurile se schimbă vertiginos și odată cu schimbarea guvernării a apărut și acest post pe piața media. Mie proiectul mi-a plăcut foarte mult și am lucrat cu plăcere la PublikaTV. 

„Politica niciodată nu s-a făcut în mănuși albe”

- În meseria noastră politicul joacă un rol foarte important în emiterea informațiilor. Care, în opinia dumneavoastră, ar fi politica perfectă pentru jurnalism?

- Politica niciodată nu va fi perfectă. Politica niciodată nu s-a făcut în mănuși albe. Ca să devii politician cu carismă trebuie să ai abilitățile acestea ca să minți câteodată uitându-te în ochii oamenilor. Când ajungi la putere îți dai seama că nu tot poți să rezolvi, nu tot îți stă în puteri. E important ca în po­litica ce ține de media să nu se treacă niște limite. Oligarhizarea politică este foarte periculoasă pentru societatea noastră. Nu atât politica este importantă pentru jurnalism, cât valoarea umană.

- Ați reușit să creșteți mereu în carieră. Acum sunteți și di­rector al unui post de televiz­iune care are, practic, acoper­ire națională. Cum reușiți să îmbinați viața profesională cu cea personală?

- Nu a fost o problemă pentru mine să le combin. Fiecare om trebuie să aibă o familie care să-i asigură o liniște, o stabilitate, o familie în care să se regăsească, să fie fericit. Pentru mine nu a fost o problemă de acest gen ca din cauza carierei să ratez viața personală. Le reușeam pe toate, și acasă să fiu gospodină, și la serviciu să-mi fac treaba bine. 

- Presa online capătă din ce în ce mai mult teren, reușind să îmbine toate cele trei ramuri ale jurnalismului. Cum vedeți viitorul presei tradiționale în condițiile în care tot mai mulți tineri aleg Internetul ca mijloc de informare?

- Conform ultimului sondaj BOP, populația a declarat că cel mai mult se informează de la televiziune, după care de pe Internet. Internetul este o perspectivă. Mă bucur că la noi foarte mulți cetățeni au ac­ces la internet, au calculatoare, au posibilități de a se informa. Eu nu cred că pot fi inversate aceste roluri, pentru că televi­ziunea îți oferă un produs fi­nal, îți oferă imagini frumoase. Da, poți să privești o emisiune înregistrată la calculator, în relu­are, dar senzația când o privești în direct, la televizor, este, după mine, altceva.

- Activitatea jurnalistică, volens-nonvolens, ne impune unele deprinderi. Atunci când dați de o noutate, în primă instanță, cum o vedeți, din punct de vedere a cetățeanului sau a jurnalistului?

- Când sunt niște senzații tragice le văd din punct de vedere al cetățeanului. Când se întâmplă ceva la nivel instituțional, bineînțeles că reacționez ca un jurnalist și imediat mă gândesc cum am putea să publicăm această știre, ce surse am putea contacta, cum am putea struc­tura acest reportaj ca până la urmă să-i aducem cetățeanului într-un minut și jumătate toată informația de care are nevoie. Mă marchează foarte mult știrile ce țin de viața oamenilor, de viața copiilor invalizi, famili­ilor în dificultate.

„Privesc cu încredere spre viitoarea generație”

- Dumneavoastră ați avut oc­azia să lucrați cu tinerii, vii­tori jurnaliști. Cum vi se pare această nouă generație?

- Mie îmi plac tinerii și întot­deauna mi-a făcut plăcere să lucrez cu dânșii. Ei sunt tot tim­pul ingenioși, descurcăreți, știu foarte multe. Cu toate că mulți zic că tinerii noștri nu studiază, mai mult se gândesc la distracții, eu privesc cu încredere spre viitoarea generație. Ce ține de jurnaliști, la EuroTV vin foarte mulți tineri de la universități să facă practică, discut cu dânșii și îmi inspiră încredere foarte mulți dintre ei. E foarte important în jurnalism să nu te îmbolnăvești de vedetism. Atunci când se cred vedete foarte multe lucruri nu le observă, care ar trebui să le ia în calcul și să le impună într-un material. Dar în general, îmi plac tinerii noștri. Au viitor.

eurotv.md

„La EuroTV există libertatea de creație” 

- De cele mai multe ori redacțiile instituțiilor me­dia, imediat sau pe par­cursul activității lor, încep să depindă de o oarecare influență. Judecând după experiența dumneavoastră, e posibil să existe și să facă is­torie o instituție liberă?

- În presă e important să existe libertate. Spre exemplu, la Eu­roTV există libertatea de creație. Dacă o să întrebi pe cineva de aici, oricine poate să-ți spună că nu există asemenea indicații pre­cum: „pe cutare nu-l filmăm” sau „azi îl arătăm doar pe unul din ac­torii politici”. Nu există interdicții de la cine să iei interviuri sau să îl chemi ca invitat într-o emisiune. Ne se cere doar să fim echidistanți și să respectăm codul deontologic al jurnalistului. Acest lucru a fost demonstrat și de rapoartele Con­siliului Coordonator al Audiovi­zualului și Centrului Independent de Jurnalism. De aceea, eu cred că poate să existe și nu întotdeauna e necesar să depinzi de cineva. Dar până la urmă, fiecare își alege modul de activitate în dependență de scopurile propuse.

- Care este mesajul care vi-l doriți să-l adresați cititorilor mei?

- Toți trebuie să fie ambițioși. Să-și dorească foarte mult să atingă un scop anume. Să aibă obiective propuse. Atunci când îți pui obiective reale și ai ambiție, cu siguranță le real­izezi. Să citească foarte mult. Să fie informați. Atunci când mergi la un eveniment nu pleci acolo ca să afli, ci deja trebuie să știi mai mult decât îți va spune in­terlocutorul sau cel care a orga­nizat conferința de presă. Și nu în ultimul rând, fiecare jurnalist trebuie să fie obiectiv. Obiectiv și echidistant, pentru că corecti­tudinea în profesia noastră este foarte importantă. Un om infor­mat este un om puternic.

(despre) Migrația moldovenilor peste granițe

    Majoritatea moldovenilor spun că au plecat peste hotare de nevoie. Că Moldova, patria lor, nu le oferă nimic - nici locuri de muncă, nici perspectivă, nici condiții, nici securitate. 

Dar voi ce oferiți Moldovei?!


   Foarte mulți au muncit aici, fie că au avut grijă de cetățenii țării însănătoșindu-i, fie că au contribuit la socotirea banilor, fie că au ajutat la distribuirea produselor, bunurilor și altor necesități. Au plecat. La fel de mulți, fără cale de întoarcere. Și-au găsit în Țările Străine locuri mult mai confortabile, locuri care au fost create nu de ei, ci de stăpânii acestor țări. Au mai revenit pe-acasă. Unii și-au luat familiile, alții au lăsat copii în țară și-au plecat din nou să muncească. Să-i întrețină pe cei rămași aici.

   Cu adevărat, cei plecați au contribuit la crearea bunăstării celor de aici. Cu adevărat, și-au luat mașini scumpe. Cu adevărat au construit case și au trăit mai bine. Cu adevărat, au semănat invidie în rândurile semenilor săi. Astfel societatea de aici se întâlnește cu o barieră pusă de societatea de acolo. Barieră pusă în calea dezvoltării țării și poporului nostru. Cei mai „îndrăzneți” dintre moldoveni au ales să rămână acolo din diverse motive - Pentru că văd nivelul de trai de acolo peste al nostru, pentru că de fiecare dată când se întorc acasă sunt iritați de fărădelegi, corupție și de mizeria de pe străzi. 

   În orice caz, din punct de vedere material, modul de viață al moldovenilor s-a îmbunătățit substanțial odată cu migrarea acestora peste hotarele țării. Din punct de vedere spiritual însă, stările moldovenilor au avut de suferit enorm. Soții și soțiile, mamele și fiicele, tații și feciorii, cu toții s-au abătut de la normalitate și relațiile lor au devenit ostile și nepotrivite dezvoltării. Vorbim acum despre o dezvoltare, care statului nostru, îi este vitală din mai multe puncte de vedere. Politic. Social. Economic.

  Întrebarea care apare tot mai des în societate este „De ce moldovenii nu revin acasă?!”. Nu pot să greșesc generalizând, dar sunt un grup de migranți moldoveni care aleg să rămână în străinătate din simplul motiv că acolo este mai bine. Mai bine ca în țara de origine, mai bine ca acasă. Nu pot să nu mă gândesc de ce moldovenii refuză în a crea condițiile care și le doresc - la ei acasă, în țara lor, pentru strănepoții noștri? Din ceea ce cunosc, am înțeles că moldovenii rămân acolo pentru șansă. Au acea șansă de a se simți cineva, de a se simți, oarecum, importanți. Aici, în Moldova, ești privit cu ochi de dușman pe stradă, în instituțiile de stat și în unele private. În străinătate toți îți zâmbesc, toți se oferă să te ajute și ești mereu încurajat. Oricum, ești privit ca un străin.

  Nu cred că reușesc să structurez bine ideile, dar am vrut să spun că cei care refuză să facă ceva pentru Moldova, pentru acest neam cu o istorie frumoasă, cu locuri minunate, cu oameni care, în adâncul sufletului, știu, în adevăratul sens al cuvântului, ce înseamnă omenia, ospitalitatea, ajutorul și dăruirea de sine, sunt niște oameni care nu știu a lua o atitudine față de națiune, căci fiecare dintre noi ne naștem cu obligația morală de a contribui la prosperarea propriului poporului.

   În fine, ar fi minunat să vedem și partea bună a acestei migrări. Cum am spus mai sus, pe lângă nenorocirile care s-au întâmplat și efectele care se vor resimți ulterior, avem o situație îmbunătățită a nivelului de trai, avem o experiență și cunoștințe dobândite în urma călătoriilor peste hotare, DE CE NU AM CONTRIBUI CU TOȚII, ÎMPREUNĂ, LA PROSPERAREA ȚĂRII, la numele și dezvoltarea cetățenilor ei?! Am putea, dar pentru asta ar trebui să revenim acasă!

P.S: articolul următor va fi despre cum am putea îmbunătăți starea și imaginea Moldovei.

Furtună în Chişinău

     E furtună în Chişinău. Oameni uzi continuă să alerge prin ploaie căutând un adăpost pentru a evita vreo hipotermie sau o răceală. Vântul aduce stropii de ploaie în rafale. Nedumeriţi, trecătorii nu ştiu încotro s-o ia. Instinctele sunt cele care coordonează acţiunile celor plouaţi şi speriaţi de mişcările copacilor ce se îndoaie asemenea unor paranteze.


     Să conduci pe asemenea furtună e ca şi cum te-ai juca "De-a Baba Oarba", pentru că cel mai bine vezi la 2 metri, iar mai departe e ceaţa printre care se văd luminile gălbui ale colegilor de trafic. Acum e cel mai uşor să nimereşti într-un accident sau să vezi unul.


    Intru într-o parcare aşa cum fac mai mulţi dintre şoferii care gândesc lucid şi nu se grăbesc în vreo oarecare parte. Scot un pix şi-o foaie. Îmi notez ce văd şi scriu aceste rânduri. Stau pe 100.9. Radioul prinde bine. N-a fost atins de furtună. Observ pleonasmul prezentatoarei şi zâmbesc. Descărcările electrice rozovesc şi albăstresc cerul, iar eu clipesc gândindu-mă că urmează să ne ne luăm zborul, apoi să ne trezim într-o altă galaxie :) . Ploaia, însă, reduce turaţiile, cerul se deschide la culoare, iar eu mă pornesc la drum.


     Merg şi mă gândesc la ea - cea care mă lasă, de fiecare dată când pleacă, cu o greutate uşor transportabilă ce se aşează în jurul pieptului făcându-se simţită prin fiecare respiraţie. Vreau să-i vorbesc, să-i spun cum a fost azi, dornic s-o văd cum mă ascultă cu interes.


     Ştiu că mă îndrept spre o destinaţie în care ea nu mă aşteaptă, dar mi-aş fi dorit. Ştiu că fără ea totul mi se pare o plutire în abis, iar ea e punctul meu de orientaţie. Niciuna din poveştile care s-au scris până acum nu au puterea să descrie alchimia dintre Eu şi ea.


     Volanul îmi mângâie mâna dreaptă, mână care nu demult era mângâiată de mâna ei. Sau de chipul ei...sau de oricare parte a corpului ei. Ferestrele asudă şi încep să apară inscripţiile făcute cu ceva timp în urmă. "Te iubesc", "eşti perfectă...pentru mine", iar eu subscriu: "treizeci şi două"...zile rămase până la revederea ei.
   
     Aprind aerul condiţionat şi aştept să se încălzească. Semaforul arde roşu. Îi scriu un sms. Răspunsul primit mă bucură, având parcă proprietatea de-a-mi umple golul aşteptării. Şi-i spun fără să ştie, s-audă sau să afle: "n-ai vrea să încetezi să te mişti acolo-n colţ de suflet, în partea stângă, jos, sub inimă unde ţi-e locul?!".


     Tăcere. Drumul continuă. Privesc spre zare şi, la graniţa norilor ce acoperiseră Chişinăul, e senin. Eu voi ajunge acolo. Acolo unde norii nu vor mai fi un paravan al gândurilor mele.


     Aici, drumul parcă nici n-a fost udat. Pot să accelerez în voie. Privirile mi se-ndreaptă spre locuri unde aş fi putut sta cu ea. Culcaţi pe-o pătură, să râdem, să privim cerul, să urmărim apusul. Se face seară. Stau sub stele, care, parcă spălate de ploaie, strălucesc mai tare. Vântul îmi adie părul, iar eu îi spun parcă mi-ar fi alături:
Noapte bună,
Te iubesc!