Cu Transnistria ce facem?!

    Ruptă din brațe. Astfel poate fi numită bucata de pământ de peste Nistru. Nu că am fi ținut-o foarte mult la pieptul nostru, dar ne-a aparținut și ne-a fost zmulsă pe nedrept. Furată în interese geo-politice, autointitulata Приднестровская Молдавская Республика pare a fi într-un somn liniștitor după războiul din 1992. Celor de acolo parcă le-au fost ștearsă memoria. Au uitat de frații lor de sânge, de mame, de copii și par a fi indiferenți. Timpul ne schimbă și oricât de mult nu ne-am dori noi, cei de aici, să trăim în aceeași țară cu oamenii alături de care am copilărit, am învățat și am vorbit în același grai – misiunea pare a fi imposibilă. Zic imposibilă pentru că cei pe care i-am numit mai sus au cam uitat de noi.  Le plac prea mult noțiunea de separatiști și sunt mândri că vorbesc limba criminalilor din secolul trecut. Nu prezintă nici un interes pentru a face parte din același stat și tot mai des au pe frunte vectorul anti-european. Se vor în Rusia.

     Mă întreb dacă cei de acolo au dorit vreodată să fim împreună Republica Moldova. Că n-a durat mult indepndența țării noastre. Nici un an n-a trecut că s-au dat sub „protecția”rușilor. Și totuși, ce facem cu Transnistria?! Fâșia de pământ de la granița cu Ucraina este una strategică, poate aduce profituri economiei țării noastre și împreună putem avea o viață mai bună. Asta nu trebuie să negăm. Însă cum procedăm dacă acest lucru nu este dorit de însăși cetățenii acestei separațiuni? Ar trebui oare să modificăm Constituția sau să trăim mai departe în situația creată?! La aceste întrebări, de vreo 20 de ani, se chinuie și aleșii poporului să găsească un răspuns. Avem implicare din exterior. Oare ne trebuie?! Dacă da, de ce?! Panorama spre Bosfor și Dardanele văzută din stânga Nistrului este o mană cerească pentru cei implicați activ în politica mondială. De aceea, cel mai bine e ca această porțiune de Europă să stea în „aer” pentru a putea fi mai ușor exploatată în caz de război sau în interesele meschine ale unui grup sau societăți străine. Ceea ce urmează să spun în continuare ar trebui să urmărească atent și cei din ПМР, și cei din afara ei: Pe acest teritoriu mai trăiesc oameni, mai sunt prezente valori și mai există speranțe. Le lăsăm să se piardă în focul puștilor și în goana după bani și putere?! Poate ar fi mai bine să transformăm întreaga regiune într-o bază militară și să lăsam oamenii liberi, să plece care și încotro vor dori?!

     Ideea de bază militară nu am conceput-o eu. Au mai fost asemenea declarații din partea rușilor. Însă ar fi incorect pentru restul locuitorilor al bătrânului continent ca această bază să fie condusă numai de ruși. Haideți să formăm o rânduire de comandare și gestionare a teritoriului dintre Moldova și Ucraina. Însă oameni să nu existe acolo. Acea jumătate de milion care este în scădere, să plece. Să vină care și pe unde-i este locul. Cei care se cred ruși – să plece în Rusia, cei care se consideră Moldoveni – să vină în Patrie, iar cei care vor să rămână – să stea sub ocupația fiecărei țări. Iar teritoriul, să rămână un teritoriu al tuturor.

     Transnistria ar putea deveni un centru industrial al Europei. Pentru că, cred eu, nu doar din punct de vedere militar e bună această separațiune. Uzinele și fabricile, care încă se mai află pe teritoriu și încă mai sunt funcționabile ar putea fi ridicate la un nivel mai înalt încât să servească, din nou, întregii Europe. Să ne aducem aminte cum în fosta Uniune Sovietică Republica Moldova era cel mai mare producător dintre republici. Nistrul ne-ar putea permite să comercializăm ceea ce vom face aici, iar întreagă industria mondială să scadă (și prețurile, și producția, și relațiile comerciale cu alte țări) din cauza Transnistriei. Și asta ar fi posibil dacă țările de pe continent, dar și celelalte, și-ar uni forțele ca să producă pentru întreg globul mărfuri, alimente, arme, mașini ce nu pot fi produse în alte zone.

     Transnistria, în cele din urmă, ar putea fi Generatorul Moldovei. Generatorul care să miște Moldova acolo unde-i vrea mușchiul și rațiunea. Cu ajutorul ei am putea pune pe roate economia și politica țării noastre. Am putea să urcăm pe clasamentul mondial al celor mai bogate țări. Am putea să ne facem propriul constructor de autoturisme care să reziste spațiului geografic al ambelor țări. Am putea repara drumurile ca să ne poată vizita și străinii țara noastră mereu înfloritoare și într-o continuă prosperitate. Împreună am putea să naștem și să creștem copii frumoși și deștepți, mai deștepți ca cei din Germania, Japonia și alte țări deștepte. Am putea să facem ordine în istorie, neam, teritoriu și să respirăm un aer mult mai liber și mult mai curat. Am putea, dar încă nu e timpul. Mai așteptăm.