În nopți de ger, cu cer senin și lună plină,
Când lemnele trosnesc pe foc,
Eu lângă mine am minune.
Nici gânduri, membre, ochi sau buze nu vor să stea pe loc.
Nu am nici somn și nici un aer negru,
Există doar un sunet orb
Și liniștea ce mă aprinde,
Învăluit, profund atins de enigmaticul meu dor.
E ea, perfecta-mbrățișare, magnet al sufletului meu.
E ea, prea-dulce nebunie ce de tratat e greu.
E un desert fără cireșe amare.
E-un cer senin, iar eu – un soare ce apare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta contează